După ce regimul dictatorial a pierdut frâiele puterii, noua guvernare si-a luat angajamentul ca, printre multe alte schimbări, să elimine corupţia din sistemul judiciar şi, totodată să contribuie la crearea unei justiţii independente.
Astfel, imediat ce şi-a luat funcţia în primire, noul ministru al justiţiei, Alexandru Tănase, a anunţat reforma sistemului judecătoresc şi a promis că nu va urma exemplul fostei guvernări şi nu se va implica în procesul judiciar. Nu mai este un secret faptul, că, drept consecinţă a modului în care regimul dictatorial a influenţat justiţia, şi instituţiile statale cu putere de decizie, şi a încercat să monopolizeze mediul de afaceri, Guvernul Republicii Moldova s-a ales cu zeci de dosare la CEDO şi sistemul judiciar este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai instabile şi corupte din regiune.
Dar să revenim la reforma anunţată de domnul ministru, Alexandru Tănase. Mai exact, ţinem să precizăm că domnia sa anunţase lichidarea instanţelor economice, ca prioritate acestui proces şi chiar subliniase că va fi elaborat un proiect de lege în acest sens. Se precizase foarte clar că atât proiectul de lichidare a instanţelor economice cât şi reforma judiciară generală aveau ca scop principal eliminarea corupţiei, a lipsei de profesionalism şi a incompetenţei şi că vor fi excluşi din sistemul judiciar toţi judecătorii „infestaţi” de corupţie.
Aceste declaraţii şi proiecte extrem de determinate ale dlui ministru Alexandru Tănase i-au pus pe gânduri pe mulţi dintre magistraţi şi au produs panică printre acei judecători care şi-au cumpărat scump un post în special în sistemul judiciar economic (se ştie că „tariful” pentru un asemenea loc putea ajunge şi la câteva zeci de mii de euro) şi nu au reuşit încă să-şi amortizeze costisitoarea „investiţie” cu suficientă mită şi printre acei care s-au deprins cu o viaţă de lux şi au făcut din actul de justiţie un business.
La început, reforma în justiţie părea a fi una de perspectivă, toate speranţele îndreptându-se către dl ministru Tănase, un reprezentant de seamă al elitei juridice din Republica Moldova şi un bun cunoscător al principiilor fundamentale ale jurisprudenţei internaţionale. Este ştiut că, domnia sa, în perioada regimului totalitar s-a evidenţiat ca un înverşunat militant al drepturilor omului şi al independenţei în justiţie.
Dl Tănase şi, de fapt, toţi acei din echipa premierului Vlad Filat, care au simţit pe propria piele abuzurile regimului Voronin şi s-au lovit de corupţia şi „gâlmele” din sistemul judiciar şi din instituţiile statale importante, au dovedit că nu doresc să continue metodele abuzive al fostei puteri.
Totul părea promiţător, dar... Din păcate, am primit un prim semnal că totuşi ministrul Alexandru Tănase a avut tendinţa de a se implica şi în procesul de înfăptuire a justiţiei aşa cum obişnuiau predecesorii săi şi de a-l influenţa. Mai mult decât atât, investgaţiile au indicat faptul că dl Tănase a încercat să influenţeze tocmai sistemul justiţiei economice, despre a cărui lichidare vorbea. Trist este că, sunt semnale că tocmai acest proiect, este acum lăsat deoparte, şi că instanţele economice sunt folosite pentru servirea anumitor interese. Mai exact, ţinem să subliniem că, implicarea dlui ministru Alexandru Tănase ţine de cazul Chişinău Gaz împotriva CET-2, examinat de judecătorul Sergiu Namaşco.
Se pare, că, urmând indicaţiile dlui Tănase, de care depinde existenţa în continuare a instanţelor economice, judecătorul Sergiu Namaşco a fost nevoit să comită mai multe încălcări grave ale legislaţiei procesual civile. În cazul menţionat mai sus, s-a mai constatat că, implicarea ministrului Alexandru Tănase are în principal scop politic, dar indiferent de care ar fi obiectivul acestui abuz, cert e că domnul ministru poate fi aşezat în aceeaşi balanţă cu judecătorul Namaşco (a cărui independenţă căruia a fost grav afectată) şi se face vinovat de încălcarea regulilor unui proces echitabil.
Mai mult decât atât, în ultimul timp, dl Namaşco pare să fi fost implicat în mai multe procese scandaloase, unde obiectivitatea, imparţialitatea şi corectitudinea stau sub un serios semn de întrebare.
Nu credem că, dl Sergiu Namaşco (cel care a avut mici dificultăţi, cu fosta guvernare, la numirea în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă) este implicat absolut întâmplător în înfăptuirea ultimelor „opere” ale justiţiei economice, în momentul în care se ştie că judecătoriile economice îşi trăiesc ultimele clipe.
Discutând implicarea dlui ministru Alexandru Tănase în influenţarea unui proces judiciar, considerăm că nu este cazul să intrăm în mai multe detalii şi să vorbim şi despre legăturile judecătorului Sergiu Namaşco cu unii exponenţi ai puterii, din cadrul actualei guvernări.
În concluzie, ne rezervăm dreptul, pentru moment, să suspectăm că, de fapt, lichidarea instanţelor judecătoreşti economice precum şi reforma judiciară anunţată constituie o manevră politică de preluare a controlului de către noua guvernare asupra acestor instanţe şi de supunere a unor magistraţi. Mai exact, în momentul de faţă nu credem că se urmăreşte asigurarea unei independenţe reale a justiţiei ci o simplă reîmpărţire a puterii...
Atât redacţia noastră cât şi mulţi dintre cei care participă la procesul de înfăptuire a „justiţiei moldoveneşti” aşteaptă (şi aşa credem că ar fi corect) explicaţii din partea ministrului justiţiei, Alexandru Tănase, de care sunt legate speranţele reformării sistemului judiciar, lichidarea corupţiei, promovarea profesionalismului printre magistraţi şi determinarea judecătorilor de a avea un comportament adecvat.
Mai exact, ni s-ar părea o dovadă de etică şi profesionalism, dacă domnia sa ar explica mai clar scopul acestei implicări în procesul de înfăptuire a justiţiei economice, al vizitelor particulare făcute unora dintre magistraţi din sistemul judiciar economic şi dacă ne-ar vorbi despre soarta întregii justiţii din Republica Moldova prin prisma reformei anunţate anterior. Va fi aceasta din nou subjugată pentru a servi diverse interese, fie ele politice sau de altă natură, sau va reuşi până la urmă să devină independentă şi obiectivă ?
www.hicsuntleones.eu
Pe adresa publicaţiei noastre online au ajuns mai multe solicitări, în care ni se cerea să explicăm mai clar noţiunea de „corporate raider”, motiv care ne-a determinat să publicăm articolul de faţă.
“Corporate raid” şi practica definită de acest termen au luat naştere ca o tactică folosită cu succes de oamenii de afaceri din Statele Unite, după anii 1970, cu scopul de a se extinde şi chiar de a monopoliza anumite domenii din mediul economic. Mai exact, în practicile bussinessmenilor din USA, termenul de „corporate raid” era asociat cu „hostile bidding” care reprezenta de fapt instrumentul utilizat de o companie sau de un om de afaceri influent pentru a prelua o altă companie puternică, de mare valoare, care îi făcea concurenţă sau care pur şi simplu îi trezea interesul. Mai exact, acesta se folosea de diverse mijloace pentru a duce la scăderea acţiunilor companiei vizate, pentru ca pachetul majoritar să poată fi preluat de pe piaţă la un preţ mult mai mic decât cel real.
Pentru a se atinge acest scop, erau utilizate o serie de metode extreme, care niciodată nu dădeau greş: erau introduse aşa-zise „iscoade” în interiorul companiei care făcea obiectul ţintă, persoane extrem de abile care reuşeau să ajungă angajaţi de încredere şi să pătrundă în bazele de date confidenţiale ale companiei, furnizând astfel informaţii utile despre punctele slabe sau cele forte ale acesteia. O altă metodă consta în coruperea angajaţilor competenţi, cruciali pentru companie – mai exact aceştia primeau o ofertă greu de refuzat de a se angaja în compania celui care viza preluarea firmei la care lucrau. Astfel, compania care făcea ţinta „raiderului” îşi pierdea oamenii de bază, iar activitatea avea de suferit şi acţiunile începeau să scadă vertiginos. Totodată, mai exista şi practica lansării unor zvonuri false la adresa companiei vizate, care însă făceau mare vâlvă, şi puteau de asemenea duce la scăderea semnificativă a preţului acţiunilor. Această tehnică este calificată de legislaţia multor state printre care şi Republica Moldova drept manipulare pe piaţa financiară non-bancară, acţiuni pentru care survine răspunderea administrativă şi chiar penală.
În concluzie, după ce se reuşea preluarea pachetului majoritar, acţionarii minoritari erau determinaţi să voteze în favoarea deţinătorului principal de acţiuni şi să fie de acord cu unele schimbări, precum ar fi conducerea companiei respective. Sau, erau convinşi să îşi cedeze acţiunile. De cele mai multe ori, aceste companii preluate prin metoda „corporate raid” erau valorificate, ajungându-se din nou la creşterea semnificativă a acţiunilor, şi vândute pe bucăţi, crescând astfel considerabil averea celui care le-a preluat.
Legislaţia actuală a SUA, a statelor UE şi a altor state încadrate în sistemul economic mondial este ajustată în sensul eliminării tehnicilor „raider”, fiind prevăzute sancţiuni drastice pentru asemenea practici. Iar statului îi revine rolul principal în identificarea şi stoparea atacurilor criminale tip „corporate raider”.
Chiar dacă această practică de „corporate raid” aplica metode neortodoxe, nu se depăşea limita moralităţii. În concluzie: ilegal dar moral.
Dar să ne referim acum la modul în care practica de tip „corporate raid” a început să fie abil „dezvoltată” în unele ţări din spaţiul post – sovietic. Aici, după 1990, „corporate raid” a devenit un adevărat fenomen, grupările de raider luând treptat locul fostelor grupări de „racket” chiar dacă acestei practici nu i se dădea o denumire clară şi a ajuns să fie aplicată ca o metodă de jaf, mascat de aparenţa legalităţii. În acest spaţiu, fenomenul „corporate raider” şi-a găsit un mediu favorabil de dezvoltare, din cauza imperfecţiunii legislaţiei, a anarhiei în cadrul sistemului de conducere a statului şi nu în ultimul rând din cauza nivelului înalt de corupţie din cadrul sistemului judiciar şi al instituţiilor de forţă ale statului.
Spre deosebire de practicile de tip „corporate raider”, aplicate în mediile de afaceri civilizate din fostele state sovietice, acest fenomen a suferit serioase mutaţii …
Mai exact, aceia care au ajuns să folosească metoda de atac de tip „corporate raider”, prin practicile aplicate, au încălcat flagrant legea sau chiar au folosit influenţa asupra puterii în stat pentru a crea legi favorabile propriilor interese.
Cert este că în practicile ţărilor post sovietice, şi mai ales, în ultimul timp, în special în perioada Voronin, în Republica Moldova „corporate raider” a căpătat amploarea unui fenomen de înavuţire a unor grupuri de interese protejate de puterea în stat, grupări care s-au folosit de magistraţi, de funcţionari corupţi din instituţii cu putere de decizie dar şi de protecţia „căpeteniilor” statului pentru a-şi atinge scopurile murdare.
Şi anume, pentru a ajunge să monopolizeze mediul economic, grupările pe ai căror membri îi putem numi de acum „raideri”, şi-au ales ca ţintă companii şi societăţi importante, cu proprietăţi şi bunuri de mare valoare care aparţineau unor oameni de afaceri, autohtoni sau străini şi care au devenit incomozi pentru simplul fapt că reuşiseră să dezvolte afaceri de succes, în mod cinstit. Ei ajungeau astfel, concurenţi puternici şi de temut pentru acei afacerişti ţinuţi în braţe de putere şi de instituţii corupte şi care se extindeau în mare parte prin scheme frauduloase şi delicte la care justiţia nu numai că închidea ochii, dar adesea juca primul rol.
Deşi metoda de atac raider o imita oarecum pe acea aplicată odinioară în Statele Unite, grupările de „raideri” din Republica Moldova au folosit mijloace care au întrecut cu mult bariera legalităţii şi moralităţii. Ne referim la utilizarea instanţelor de judecată, a instituţiilor de forţă ale statului, în special Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), la punerea în aplicare a schemelor raider. În unele cazuri, funcţionarii din aceste instituţii se preocupau în special de pregătirea şi derularea atacurilor raider. Printre aceste instituţii, cu părere de rău, se enumără, aşa cum am menţionat, CCCEC, Procuratura Anticorupţie, instanţele economice, iar numele unora dintre funcţionarii acestora a căror activitate (raider) a devenit foarte evidentă pot fi regăsite în listele publicate pe situl www.hicsuntleones.eu
Din cauza implicării exponenţilor puterii de stat şi a unora dintre magistraţi în derularea atacurilor raider, în Republica Moldova, puţine atacuri de acest gen s-au realizat fără a fi însoţite de dosare penale, arestări, percheziţii, sechestrări şi reţineri procesual penale. „Specialişti” în acest domeniu s-au dovedit a fi funcţionarii CCCEC şi cei ai Procuraturii Anticorupţie.
Diferenţa dintre fenomenul raider apărut în SUA şi fenomenul raider care a suferit serioase mutaţii în mediul oferit de spaţiul post sovietic constă în instrumentele folosite – puterea de stat, având grave consecinţe atât asupra mediului de afaceri cât şi întregului sistem al statului.
În acest sens, atacurile raider, în formula actuală aplicată în Republica Moldova impun coruperea în masă a sistemului judecătoresc şi a instituţiilor de forţă ale statului, în special CCCEC şi Procuratura Anticorupţie, care, intenţionat, au fost ajustate din punct de vedere normativ şi funcţional, în aşa mod încât ele să servească perfect intereselor şi necesităţilor grupărilor de tip „raider”.
Sunt multe cazuri în care nu putem vorbi doar de coruperea unor magistraţi sau funcţionari din cadrul CCCEC, Procuraturii Anticorupţie, ci chiar de implicarea acestora în derularea atacurilor raider, în calitate de membri, obţinând remunerări în formă de cote procentuale din veniturile realizate de grupările de raider, în urma atacurilor sau chiar ca membri salarizaţi cu regularitate.
Mai mult decât atât, tolerarea acestui virus social, denumit atac raider, precum şi crearea condiţiilor de dezvoltare, au determinat structurile de tip „corporate raider” în a-şi implementa proprii „oameni” în instituţiile de stat, pentru a le servi mai bine interesele.
Anume, din acest motiv, în Republica Moldova, întâlnim adesea cazuri de „licitare” a unor funcţii în stat, inclusiv în cadrul sistemului judecătoresc, achitându-se sume imense.
În cadrul CCCEC, s-au întâlnit cazuri, în care se plătesc mii de EURO pentru obţinerea unei funcţii de simplu lucrător operativ, capabil de a ridica un salariu lunar de circa 3000 lei (MDL).
În ceea ce priveşte starea actuală a lucrurilor în cadrul Centrului pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Corupţiei (CCIEC), avându-l în fruntea acestei instituţii pe Viorel Chetraru, ne abţinem de la acuzaţii similare. Mai mult decât atât, în acest sens, se face observată o retragere semnificativă a implicaţiilor CCIEC în soluţionarea conflictelor dintre agenţii economici privaţi precum şi derularea schemelor frauduloase de tip „corporate raider”. Implicaţiile CCIEC se reduc la acte neînsemnate de protecţionism din partea unor colaboratori ai acestei instituţii, în favoarea celor cu care au colaborat intensiv, în sensul punerii în aplicare a schemelor frauduloase de tip „corporate raider”.
Reacţia în lanţ, provocată de fenomenul „raider” determină într-o oarecare măsură şi forma actuală a societăţii moldoveneşti, în care actul de corupţie este elementul de bază al succesului. Mai mult decât atât, a constituit o importantă sursă de finanţare a fostului regim comunist.
Considerăm că „atacurile raider” au constituit pentru fosta guvernare comunistă instrumentul principal, prin intermediul căruia s-a consolidat partidul, fiind promovate multe dintre politicile acestuia. Totodată, prin intermediul acestor atacuri a fost dusă şi lupta împotriva lichidării opoziţiei, Republica Moldova fiind subjugată economic dar şi mulţi dintre cetăţenii acesteia.
După cum s-a observat, în mai multe cazuri elucidate prin intermediul publicaţiilor electronice, în faţa atacurilor sunt puşi anumiţi pioni prezentaţi drept capi de grup, fiecare având un stăpân în cadrul puterii de stat. Dintre aceştia cei mai faimoşi sunt numiţii CAŞCEI (alia Vadim Ciornea) şi HAHOL (Nicolae Gaburac).
Credibilitatea aparenţelor create pretinşilor capi de grup e confirmată în modul acceptat de societatea moldovenească. Capul de grup e „înzestrat” cu obiecte de lux pentru a-i spori autoritatea în relaţiile cu „publicul” sau „opinia publică„ .
Pretinsului cap de grup îi revine rolul de a asigura legătura dintre persoanele implicate în derularea atacului şi realul stăpân, care se află în umbră, dar şi să îşi asume responsabilitatea atacului, similar practicilor organizaţiilor teroriste.
Unii dintre aceşti „capi”, în momentele de grea încercare pentru pioni, acţionând sub influenţa emoţiilor, ies totuşi în evidenţă …
De asemenea, s-a putut remarca, faptul că, în cazul în care grupările de raider sunt puse în situaţia de a apela la serviciile unei instituţii de stat sau la un funcţionar de stat ,în vederea derulării unui asemnea atac, care se afla sub controlul altei grupări de raider, aceste servicii se comercializează. În unele cazuri, conflictele de interese dintre grupări se pot solda cu consecinţe grave pentru unii dintre pionii implicaţi direct în atac. Unul dintre cazurile elocvente este conflictul grupării lui ANDREI CIAUŞ cu firmele protejate de fostul ministru al afacerilor interne Gheorghe Papuc, desconspirat în unul dintre articolele noastre. Elocvent este şi conflictul grupării lui ANDREI CIAUŞ cu gruparea lui Caşcei, acesta soldându-se cu închisoare pentru unii membrii ai grupării.
În concluzie, nu putem spune că atacurile raider constituie problema de bază a corupţiei în sistemul judecătoresc precum şi în alte instituţii de stat. În opinia noastră, ele au condus la crearea unui mediu extrem de favorabil şi, într-o oarecare măsură, au servit ca stimul pentru dezvoltarea corupţiei şi implementarea mai adâncă a acesteia în unele instituţii de stat.
În acest sens, cel mai mult au avut de suferit judecătoria economică, CCCEC, actuala CCIEC şi Procuratura Anticorupţie.
În acest moment, în centrul atenţiei noastre, se află câteva cazuri în care atacurile raider, iniţiate în perioada regimului comunist sunt îndreptate împotriva bugetului de stat şi au drept scop subminarea securităţii financiare a statului, servind ca şi instrument de discreditare a actualei guvernări.
În aceste cazuri, se face observată implicarea multor magistraţi care au fost promovaţi şi au servit cu credinţă fostului regim, printre care se enumără şi Elena Gligor, utilizată în cadrul campaniilor elctorale şi a luptei împotriva Primăriei Chişinău.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, spre deosebire de Ucraina, Federaţia Rusă şi alte state ex- sovietice, suspectăm că atacurile raider au servit intereselor unor exponenţi ai puterii în stat şi, în unele cazuri, au fost utilizate la promovarea unor politici la nivel de stat.
Din aceste considerente, în ceea ce priveşte R. Moldova, atacurile raider au suferit mutaţii extrem de periculoase, provocate de mediul social.
Cu părere de rău, atacurile raider, ca şi alte fenomene infracţionale (aşa cum au fost cunoscutele activităţi infracţionale de tip „racket”) constituie efectele adverse ale procesului de trecere de la un regim dictatorial, la un regim democratic şi relaţiile economiei de piaţă, provocate în mare parte de instabilitatea politică, imperfecţiunea legislaţiei, incertitudinea raporturilor juridice, pauperizarea societăţii, nivelul scăzut al salarizării funcţionarilor de stat şi molima corupţiei.